Home »

REVISTA PRESEI DIN 17 IANUARIE

REVISTA PRESEI DIN 17 IANUARIE

REVISTA PRESEI DIN 17 IANUARIE
 

Dăncilă: Refuzul lui Iohannis de numire a Olguţei Vasilescu ca ministru influenţează viaţa a 500 de milioane de europeni. ”Eu cred că această împotrivire, să fiu elegantă, de a face cele două nominalizări, nu are doar un impact naţional, ci are un impact european, pentru că deciziile care se vor lua pe cele două domenii, decizii importante, fac referire la toţi cetăţenii europeni, nu numai la cei români”, a spus premierul, scrie Adevărul.

 

Un nou atac între Preşedinţie şi Palatul Victoria: ”România nu are încă buget”. Administraţia Prezidenţială a precizat că afirmaţiile ministrului pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, referitoare la întârzierea proiectului de buget pentru anul 2019 din cauza lipsei avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) sunt false şi constituie o încercare de discreditare a CSAT. Preşedinţia subliniază că România nu are încă buget pentru anul în curs exclusiv din cauza incapacităţii Guvernului de a concepe, până la această dată, un proiect de buget sustenabil, informează Cotidianul.

 

Referendum în România? Ştirea momentului. Cum s-a ajuns aici? Ca urmare a deciziei CCR, în privinţa protocoalelor, USR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis convocarea de urgenţă a unui referendum pe justiţie şi face apel la parlamentari pentru declanşarea revizuirii Constituţiei, notează Evenimentul Zilei.

 

Poate fi abrogată, dar măsura va avea efecte pe viitor. Fost ministru al Justiţiei, despre legea recursului compensatoriu. Declaraţiile vin în contextul în care premierul Dăncilă a spus că legea a fost iniţiată de Guvernul Cioloş, fiind o decizie neinspirată. ”Ce este bine să reţinem este că legea aceasta care a fost modificată într-un mod fundamental produce nişte efecte, pe care nu le putem corecta. Nu există măsură astăzi pe care s-o adoptăm şi care să ne facă să revenim la punctul zero”, a declarat Raluca Prună, titrează Gândul.

 

Codrin Ştefănescu: Decizia CCR trebuie urmată de o ordonanţă sau de o hotărâre. Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu a declarat că decizia CCR trebuie urmată de o ordonanţă sau o hotărâre care să stabilească ce se întâmplă cu dosarele cu sentinţe definitive. În opinia lui Ştefănescu "tot ceea ce s-a întâmplat pe baza acestor protocoale este nul”, precizează HotNews.ro.

 

Guvernanţii merg înainte cu regionalizarea. În anii 2002-2003, PSD lansa un proiect de regionalizare a României, structurat pe cele opt regiuni de dezvoltare economică. Iniţiativa a generat deopotrivă dezbateri şi temeri privind păstrarea integralităţii teritoriale a României, iar, în ciuda unor resuscitări periodice, a fost abandonat. Acum, guvernanţii anunţă că regionalizarea merge înainte şi este cuprinsă în Strategia guvernamentală de consolidare a administraţiei publice pentru perioada 2014-2020, scrie Jurnalul.ro.

 

PSD: Iohannis şi Lazăr se protejează reciproc. Partidul Social Democrat susţine că procurorul general tolerează absenţele de la audieri ale soţiei preşedintelui Klaus Iohannis, iar, la schimb, şeful statului refuză revocarea din funcţie a lui Augustin Lazăr, potrivit România Liberă.

 

George Ciamba - Cred că am închis primul trilog al preşedinţiei României la CUE - o modificare a unui regulament ce vizează finanţarea partidelor politice. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, a anunţat că un dosar care priveşte protecţia datelor personale, o modificare a unui regulament ce vizează finanţarea partidelor politice şi fundaţiilor, a fost închis, la Parlamentul European, relatează Ştiripesurse.ro.

 

Trei ceasuri rele cu 128 de zile înainte de euroalegeri. Din ipostaza de titular executiv al Preşedintiei Consiliului Uniunii Europene, Viorica Dăncilă a executat la Strasbourg un exerciţiu de pseudosuveranism în faţa unui Parlament European gol, informează Ziare.com.

 

În plin război bancheri-stat, băncile i-au dat bani guvernului pentru finanţarea deficitului bugetar. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 83,5 milioane de euro de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 59 de luni, la un randament mediu de 0,97% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României, publică Economica.net.

 

Reacţie extrem de dură a celei mai mari bănci româneşti, Banca Transilvania, faţă de taxa bancară: „Este o naţionalizare a profiturilor”. Banca Transilvania afirmă că este vorba de o naţionalizare a profiturilor care va opri orice plan de dezvoltare al băncii în perioada următoare, că a oferit finanţări noi de 7 miliarde de lei în ultimii trei ani IMM-urilor şi microîntreprinderilor şi că taxa, dacă se va aplica trimestrial, va avea consecinţe grave asupra sistemului bancar, a economiei, asupra populaţiei şi antreprenorilor, titrează Ziarul Financiar.

 

CCR a decis: protocoalele secrete sunt ilegale. CCR a admis sesizarea Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor. Protocoalele secrete încheiate între instituţiile din Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii au fost considerate drept „un instrument tradiţional” de punere în practică, scrie QMagazine.

 

Australian Open 2019. Rafael Nadal (32 de ani, 2 ATP) s-a calificat fără probleme în turul III de la Australian Open. Ibericul l-a învins în minimum de seturi pe australianul Matthew Ebden (31 de ani, 48 ATP), scor 6-3, 6-2, 6-2, după o oră şi 58 de minute de joc. În turul III, Nadal va înfrunta vineri un alt australian, pe Alex De Minaur (19 ani, 29 ATP), una dintre marile speranţe ale tenisului mondial, notează Gsp.ro.

 

Ce transfer pregătea Gigi Becali şi de ce a picat mutarea. “Totul trebuia să se facă în iarnă!”. Gigi Becali plănuia să îl transfere pe Răzvan Oaidă la FCSB în perioada de mercato din această iarnă, dar mutarea a picat după ce fotbalistul de la FC Botoşani s-a accidentat grav, relatează Fanatik.ro.

 

AGERPRES / (editor online: Alexandru Cojocaru)

2019-01-17 00:54:55
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!